Cavalier King Charles Spaniel

După cum reiese şi din denumirea rasei, Cavalier King Charles Spaniel a fost în trecut un cîine regal, preferatul multor familii de viţă nobilă, dar mai ales de regele Charles II Stuart al Angliei, pe al cărui nume îl poartă pînă astăzi. Rasa fost dintotdeauna privilegiată, fiind asociată cu bunăstarea şi luxul, servind doar pentru companie. Provine din Japonia, dar pe la jumătatea secolului al XX-lea era cea mai populară rasă din Marea Britanie. În prezent este înregistrată în Anglia, dar cunoaşte o mare popularitate în întreaga lume şi pare să cucerească, încet-încet, o poziţie privilegiată şi în centrul şi estul Europei.
Cavalier King Charles Spaniel este un cîine de talie mică, un cîine în miniatură, proporţiile reduse făcînd chiar ca, de-a lungul timpului, să i se atribuie porecla toy (jucărie). Acest tip de cîine are capul complet aplatizat între urechile lungi, prinse sus, pline de smocuri lungi de păr, purtate căzute. Capul i se termină printr-un bot lung, de formă conică. Trupul este solid, scurt şi bine proporţionat, sprijinit pe picioare drepte, cu osatură potrivită. O caracteristică a rasei este expresivitatea ochilor, care sînt mari, nu foarte proemineţi, întunecaţi la culoare, rotunzi, destul de distanţaţi între ei, plini de viaţă şi inteligenţă. Coada acestui animal este lungă, acoperită cu blană lungă. Un obicei printre crescătorii rasei este amputarea cozii, în proporţie de maxim un sfert din lungime. Blana este lungă, mătăsoasă, curge din abundenţă pe corul animalului prezentînd uşoare ondulaţii. Culorile ei alcătuiesc o varietate mare, astfel: roşcat uniform (ruby), roşu pe un fond alb sidefiu (blenheim, în limbajul de specialitate), negru cu semne roşcate pe cap, piept şi labe, alb cu pete castanii la cap, tricolor – negru cu alb şi pete roşcate –, negru cu puncte de foc (black and tan) etc.
Cavalier King Charles Spaniel-ul este un cîine prin excelenţă pentru companie, perfect chiar pentru viaţa de apartament, datorită dimensiunilor sale foarte reduse: 20-25cm şi 6-7 kg, în medie.

Bile negre:

• este dependent de stăpîn
• uneori devine extrem de gălăgios
• necesită foarte multă mişcare
• predispus la probleme cardiace şi afecţiuni ale urechilor
• perierea şi pieptănarea săptămînală îi sînt absolut necesare pentru a preveni încurcarea şi mătuirea blănii. O atenţie suplimentară trebuie acordată părului din spatele urechilor

Bile albe:

• foarte devotat stăpînului
• întotdeauna activ, vesel, dispus la joacă
• drăgălaş şi afectuos, iubeşte copiii şi tolerează alte animale de companie
• bun vînător
• bun înotător
• este un cîine inteligent, învaţă repede, deci este uşor de dresat
• elegant, graţios, dovadă că a fost în trecut simbolul luxului şi al bogăţiei, preferatul regilor
• speranţa sa de viaţă este mare, depăşind adesea 12 ani

Rasa a rămas pînă astăzi una foarte căutată şi îndrăgită. Drept dovadă stă şi numărul mare de celebrităţi îndrăgostite de această rasă, dintre care îi menţionăm pe fostul preşedinte al SUA, Ronald Reagan, care avea un exemplar pe nume Rex, sau actorii Charlie O'Connell, posesorul lui Lucy, şi Jennifer Love Hewitt, stăpîna lui Charlie.

În final, dacă aveţi o curte generoasă, timp şi chef de joacă, dar vă lipseşte animalul de companie, urmăriţi filmuleţul ataşat pentru a vedea exact ceea ce vă trebuie: un Cavalier King Charles Spaniel jucăuş, prietenos şi devotat.

Offtopic: Leapşa

... şi pentru că m-am "procopsit" cu leapşa, propun următoarele site-uri:

• 1. http://bancuri.adore.ro/afispoza.php?img=1 (căci găseşti aici 1766 de poze, care mai de care mai amuzante, imposibil de epuizat în 30 de minute)
• 2. http://www.guinnessworldrecords.com/default.aspx (pentru a îţi satisface curiozitatea de jurnalist... sau blogger)
• 3. http://ro.netlog.com (fostul Facebox, un Hi5 mai complex, unde îţi poţi personaliza profilul după propriul gust, îţi poţi crea un blog şi o carte de vizită, îţi poţi face prieteni cu care să discuţi cel puţin 30 de minute etc.)

... şi o dau mai departe, către:

• 1. Alin Dospinescu
• 2. Florin Tarbă
• 3. Sebastian Gheorghe

Offtopic: blogging vs. jurnalism

Blogul, noua tehnologie în materie de comunicare, pare să stîrnească din ce în ce mai multe reacţii, mai ales din partea jurnaliştilor, care îşi simt profesiunea ameninţată de această nouă apariţie. Există cu adevărat motive de îngrijorare? Am încercat, în linii mari, să trasez cîteva asemănări şi deosebiri dintre blogging şi jurnalism, apelînd uneori şi la opiniile unora mai bine familiarizaţi cu blogul şi, aşadar, mai avizaţi. Iată rezultatele:

Asemănări:

1. Ambele sînt canale de comunicare
2. Ambele medii îşi propun un public ţintă
3. Atît jurnalismul cît şi blogul reprezintă nişte modalităţi de a structura informaţia (Brăduţ Ulmanu)
4. Şi în blogging şi în jurnalism, orice însemnare necesită o documentare prealabilă
5. În ambele medii feed-back-ul este posibil, ba, mai mult, dezirabil

Deosebiri:

1. Pe blog, autorul nu este somat să îşi verifice informaţia din trei surse, ca în jurnalism (deşi nici jurnaliştii nu se supun întotdeauna aceastei condiţii). "Bloggerul nu are control asupra informaţiei pe care o distribuie. El nu îşi verifică sursele, nu se gîndeşte la consecinţele unei posibile greşeli şi nu are o mulţime de proceduri care în media clasică există pentru a te asigura de precizia, relevanţa şi corectitudinea informaţiilor (Alan Elsner)
2. Pe blog, autorul îşi alege singur subiectul despre care vrea să facă o însemnare, nu îi este impus de şef
3. Jurnalismul clasic este structurat, în timp ce bloggingul este, prin excelenţă, un mediu nestructurat, conţine informaţie live, as it happens, ne-editată (Brăduţ Ulmanu)
4. O diferenţă esenţială provine din aspectul comercial: în media clasică accentul cade pe bani (Ioana Avădani), în timp ce, la ora actuală, în România nu se fac bani din bloguri
5. Blogul este un mediu mult mai practic, deoarece oferă link-uri spre alte surse de informare
6. Blogurile sînt mai degajate, mai apropiate de editoriliastică, mai apropiate de vizitator, spre deosebire de articole, care pot fi lipsite de pasiune şi entuziasm, doar relatînd nişte evenimente (Mihai Cojocariu)
7. Pe blog, vizitatorului îi este mult mai uşor să verifice arhiva, fără să fie nevoit să depună efortul (atît fizic cît şi material) de a colecţiona ediţiile precedente ale ziarului
8. Costurile unui blog sînt ZERO!!!
9. Blogul se caracterizează prin subiectivitate, pe cînd în jurnalsim predomină obiectivitatea
10. Bloggingul este tipul cool, trendy, la modă, în timp ce jurnalismul este învechit, prăfuit, frustrat şi plictisitor (Brăduţ Ulmanu) :D

Pomeranian

Rasa pomeranian îşi trage strămoşii din Finlanda şi Islanda, din exemplare de talie mare folosite la tractat sănii. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, acei cîini au fost aduşi în regiunea Pomerania din Polonia, unde au fost obţinute dimensiunile de astăzi şi de unde i s-a tras şi numele pe care îl poartă acum. De-a lungul istoriei a fost un companion mititel al familiilor regale, dintre care o mare iubitoare a rasei s-a declarat Regina Victoria, dar şi al oamenilor de rînd.
Pomeranianul este un cîine de talie mică, semănînd cu o vulpiţă. Capul acestui cîine este mic, rotunjit între urechi şi ascuţit către botul care se termină printr-o trufă neagră indiferent de coloratura blănii. Ochii îi sînt mici, negri, perfect rotunzi şi conturaţi. Urechile au forma unor triunghiuri mici, rotunjite la vîrfuri, acoperite complet cu blană şi purtate erecte. Trupul său este elastic, acoperit cu o blană deasă, pufoasă, foarte plăcută la atingere. Pomeranianul este prezent în varinte monocolor – crem, alb, ciocolatiu, roşcat –, dar şi în combinaţii din aceste culori, la care se mai poate adăuga şi negru. Coada este relativ lungă în comparaţie cu dimensiunile corpului, purtată mereu ridicată, uneori aşezată chiar pe spate, acoperită cu o blană foarte deasă şi lungă.
Pomeranianul este un animal de casă foarte plăcut, iar luînd în considerare dimensiunile sale reduse – are, de regulă 30 cm şi maxim 3-5 kg –, este perfect chiar şi pentru apartamentele restrînse.

Bile negre:

• tinde să devină foarte zgomotos, în special cînd este într-un grup
• deoarece este atît de mic, poate fi, în mod accidental, rănit de copiii foarte mici
• are foarte mare nevoie de ore de mişcare zilnică
• poate ajunge la maturitate un cîine agresiv dacă nu este temperat încă de pui, pentru a preveni apariţia problemelor de comportament şi a manifestărilor distructive
• blana sa necesită îngrijire zilnică prin periere, pentru a preveni formarea cîlţilor şi a nodurilor
• este predispus către afecţiuni respiratorii şi oculare

Bile albe:

• este un companion foarte devotat
• este un cîine foarte inteliget, învaţă rapid şi este capabil chiar să reţină diferite trucuri
• este energic, mereu dispus la joacă
• se înţelege bine cu animalele, nu este deranjat de prezenţa altui animal în casă
• se multumeşte şi cu spaţii de joacă restrînse
• poate fi utilizat şi pe post de cîine de pază, deoarece are lătratul foarte pronunţat şi se sesizează mereu la vederea străinilor
• speranţa sa de viaţă este ridicată, putînd depăşi 15 ani

De la Regina Victoria încoace, multe persoane celebre au fost admiratoare ale rasei, dintre care le amintim pe dădaca Fran Drescher, posesoarea lui Chester, şi Kelis, care deţine un exemplar pe care l-a numit Harlem.

Dacă sînteţi în căutarea unui prieten nu foarte pretenţios, dar extrem de frumos, blînd şi fidel, urmăriţi filmuleţul ataşat pentru a vă convinge că pomeranianul este exact ceea ce căutaţi.

Offtopic în cinstea doamnei Vanda Condurache

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Condoleanţe familiei şi tuturor celor afectaţi.

Labrador Retriever

Labradorul este o rasă canină foarte populară care îşi trage rădăcinile din Canada, dar nu din Labrador, aşa cum sugerează numele rasei, ci din regiunea Newfoundland, ceea ce i-a determinat pe mulţi cunoscători să afirme că o confuzie geografică ar fi cauzat împămîntenirea acestei denumiri. Rasa este astăzi înregistrată în Marea Britanie, unde a fost adusă de pescari şi fixată definitiv. Iniţial, cîinii au fost selecţionaţi pentru vînătoare, dar după 1900 au început să fie agreaţi din ce în ce mai mult în postura de cîini de companie. De-a lungul timpului li s-au atribuit multiple sarcini, cum ar fi: însoţitori pentru persoanele cu dizabilităţi, detectivi responsabili cu depistarea criminalilor, a drogurilor, armelor, bombelor şi a persoanelor prinse sub dărîmături, cîini de terapie în spitale pentru alinarea suferinţelor bolnavilor etc, pe unele dintre acestea păstrîndu-le pînă astăzi.
Labradorul este un cîine de talie medie, solid, cu un aspect al corpului nu foarte înalt, dar alungit, care îi dă o alură atletică. Are capul mare, lat, terminat printr-un bot gros, proeminent. Indiferent de culoarea blănii, trufa, care este, la rîndul său foarte lată, va fi neagră. Ochii au o mărime medie şi sînt castanii sau de culoarea alunei. Urechile sînt tot medii ca mărime, foarte moi, purtate căzute. Trupul labradorului este foarte puternic, bine muscularizat, avînd un gît foarte energic şi un piept lat. Coada are forma unei săbii, mai groasă la bază şi subţiată către vîrf, purtată căzută sau dreaptă, în funcţie de dispoziţia animalului, dar niciodată curbată spre spate. Este destul de lungă, groasă şi bine acoperită cu blană. Labele sînt foarte groase, osoase, sigure, iar între degete cîinele are o membrană, ceea ce îl face un bun înotător. Blana este netedă, scurtă, bogată, impermeabilă şi acoperă corpul din abundenţă. Ea poate avea o singură nuanţă de nergu, maro (ciocolatiu), bej, argintiu (mai rar), dar se întîlnesc şi exemplare a căror blană variază în tonuri de la galben pal spre portocaliu sau cu mici pete albe pe piept. Dimensiunile medii ale labradorului sînt 60 cm şi 35 kg, dar s-au depistat –arar, ce e drept – şi masculi trecuţi de 50 kg.

Bile negre:

• necesită foarte multă mişcare, de aceea are nevoie de un stăpîn mai puţin ocupat, dispus să îi acorde foarte mult din timpul său
• poate devasta casa dacă este lăsat singur pentru perioade de timp prea îndelungate
• mănîncă mult şi poate deveni supraponderal dacă alimentaţia nu îi este corect supravegheată
• pentru a fi pe deplin fericit, are nevoie de apă, deoarece adoră să înoate
• nu este recomandat pe post de cîine de pază sau de apărare, deoarece nu este prea suspicios, iar gesturile prietenoase îl pot păcăli
• trebuie educat în mod deosebit să nu tragă în lesă, deoarece are gîtul foarte puternic şi poate manifesta această tendinţă

Bile albe:

• extraordinar de blînd, iubitor, afectuos, răbdător, cîinele ideal pentru companie
• prietenos cu copiii şi tolerant cu alte animale
• loial stăpînului
• foarte inteligent, îi place să înveţe, este uşor de dresat chiar de la vîrstă mică
• bun cîine utilitar
• foarte activ, mereu dornic de joacă
• bun vînător, ţine minte mai multe locuri în care au căzut animalele răpuse
• excelent înotător, o caracteristică a rasei, avînd corpul adaptat la această activitate prin blana impermeabilă şi membrana interdigitală
• are un simţ olfactiv foarte dezvoltat, sesizează de la mare distanţă mirosul de sînge, gaze, stupefiante sau alte izuri ce i-au fost indicate în prealabil
• blana sa este uşor de întreţinut, nu trebuie spălat decît rar şi dacă chiar se impune
• speranţa sa de viaţă este mare, labradorul trăind în jur de 12-14 ani în condiţii favorabile
• este, în general, un cîine sănătos, nepredispus la boală. Totuşi, dintre afecţiunile pe care le poate contracta amintim problemele la stomac, la ochi şi la urechi – infecţii pe care le preia din apă – sau diabet

Dintre vedetele iubitoare de cîini, asupra labradorului şi-au îndreptat atenţia Mary Kate Olsen, care are un exemplar ciocolatiu pe nume Luca, şi Drew Barrymore, care are un ajutor de încredere în a sa Flossie.

La final, urmăriţi cîtă răbdare, stăpînire de sine, prietenie, blîndeţe, fac din labrador cîinele ideal pentru companie.